2.1 Alege sa crezi ca esti pregatit pentru pasul urmator
Cand crezi despre tine ca esti pregatit sa mergi mai departe, ai puterea si taria sa afirmi, tu despre tine: SUNT PREGATIT! SUNT GATA! Nu simti ca lucrurile stau chiar asa? Hei! Ia gandeste-te putin: Ai tot ceea ce-ti trebuie pentru a face urmatorul pas, care va fi mai mic sau mai mare (fix atat cat simti tu ca poti acum) dar… va fi un pas inainte.
Provocarile cu care te intalnesti pe drum, oportunitatile aparute pe cale, nu sunt decat daruri care te vor ajuta sa cresti frumos, sa te dezvolti in feluri noi si originale. De ce ai alege, confruntat cu ele, sa te lasi coplesit? Cand poti face chiar de acum alegerea corecta, sau poti cel putin sa te antrenezi pentru ea, spunandu-ti de mai multe ori pe zi, incet dar ferm: POT …. Sunt pregatit!
2.2 Alege sa fii atent la nivelul de stres, si acorda-ti din cand in cand un moment de odihna
Uita-te la tine, la felul in care te simti, fii atent la semnalele pe care corpul tau ti le da. Daca te simti obosit si stresat, daca simti ca ai tras de tine prea tare si pentru prea mult timp, acorda-ti permisiunea sa iei o pauza. Asta iti va permite sa iti tragi sufletul, sa-ti aduni puterile, si sa redevii eficient. Incetineste ritmul actiunii ori de cate ori simti sa faci asta, si acorda-ti momente de ragaz si de relaxare.
O scurta pauza te poate ajuta sa-ti refaci fortele, si poate fi o buna ocazie de a reflecta la actiunile pe care le-ai intreprins, si de a vedea daca ele sunt conforme si aliniate cu scopurile si telurile tale.
2.3 Alege sa fii tu insuti
A incerca sa fii altcineva , sau in alt fel decat esti cu adevarat este o irosire si o tradare a celui care esti. A incerca sa fii altcineva, arata neincredere in cel care esti, in cunostintele, abilitatile si talentele tale, si in capacitatea ta de a actiona. Si mai arata absenta a iubirii de sine. Si, ma intreb, daca tu nu te iubesti… cum ar putea sa o faca ceilalti?
A incerca sa fii altcineva, sa arati, sa gandesti, sa simti, sa traiesti intr-un mod diferit decat o faci tu, te scoate din autenticitate, si te introduce in falsitate si in amagire de sine dar si in amagire de altii . De obicei, cand facem o astfel de alegere, de a nu fi noi insine, o facem pentru ca ne simtim foarte dezorientati. Si pentru ca in mod real nu avem cum sa incetam sa fim cine suntem si sa devenim altcineva, alegem sa ne punem tot felul de masti, cu care incepem sa ne identificam. Rezultatul?- o stare si mai mare de confuzie….
Fii tu insuti. Imbratiseaza cu recunostinta minunata fiinta care esti: depozitara si sursa a ideilor tale, a puterii si a frumusetii tale. A unei puteri si a unei frumuseti pe care n-o mai gasesti nicaieri in alta parte, la nimeni altcineva, pentru ca ele sunt doar ale tale. Fii acea persoana care te pricepi cel mai bine sa fii, acea persoana pe care o cunosti cel mai bine, cea mai buna versiune posibila a ta.
(va urma)
Mi-a venit ideea scrierii acestui articol, pornind de la un altul mai vechi, care se numea „Cinci alegeri pentru o stare de bine”, si pe care probabil ca-l voi folosi si pe el la un moment dat, pentru ca erau lucruri valoroase mentionate acolo. (Tri)Decalog de alegeri ar insemna zece grupari de cate trei alegeri valoroase si care ne pot conduce spre atingerea starii de bine. Te invit deci sa calatorim impreuna cale de zece articole pe aceasta tema!
Deci:
1.1. Alege sa traiesti in prezent.
Momentul prezent, de AICI si ACUM este miraculos. Trecutul a fost, si a fost cum a fost, nu poti face nimic in privinta lui, ma refer la a-l schimba; de fapt poti face ceva, poti sa-l accepti, sa te impaci in sfarsit cu el, si sa iei din el experienta pe care ti-a adus-o, dar atat. Cat despre viitor, el inca nu a sosit…. Singurul moment pe care il ai cu adevarat, si in care poti sa faci lucrurile sa se intample, este momentul prezent. Bucura-te de el, construieste, planteaza de pe acum semintele acelui viitor pe care ti-l doresti.
1.2.Alege sa te porti frumos, tu cu tine
Daca ai avea un prieten bun, care s-ar purta cu tine, fix in felul in care tu insuti te poti cu tine cateodata, mai ales in momentele acelea in care nu esti foarte multumit de tine insuti? Daca ai avea un astfel de prieten, ce crezi, cat timp l-ai pastra pe lista de prieteni? Gandeste-te la asta… Si mai gandeste-te si la faptul ca felul in care ne purtam noi cu noi, reprezinta un etalon si un model pentru purtarea celorlalti. Daca noi nu ne iubim pe noi insine si nu ne respectam, cum ar putea sa o faca un altul in locul nostru?
1.3.Alege sa dai o sansa reala ideilor si viselor tale.
Nu-ti pot garanta 100% ca vei reusi, si nu o poate face nimeni, dar pot sa te asigur ca daca nu incerci nimic, nu ai cum sa reusesti. Pe de alta parte, daca incerci sa-ti implinesti visele, ai doar de castigat… Fie reusesti, si asta este super- fix ceea ce ti-ai dorit, fie nu, si atunci, … inveti din ceea ce ai incercat, acumulezi experienta, si asta iti sporeste sansele de reusita pentru urmatoarea incercare. In ambele variante – esti in castig. Viata reala este mai putin despre a primi o sansa, si mai mult despre a-ti da o sansa. Vrei sa fii spectatorul propriei vieti sau actorul ei principal? De tine depinde ce rol iti alegi, pentru ca in acest caz, tu esti cel care repartizeaza rolurile.
Am uitat sa-ti spun ceva in partea de inceput: ordinea alegerilor nu este catusi de putin importanta. Important este altceva: continutul alegerilor si….. punerea lor in practica. Incepem? Da? – Suuuper! De cand?
Atat de des auzim vorbindu-se in utimul timp despre dezvoltarea personala, incat cred ca ne aflam uneori, macar unii dintre noi, in pericol “sa ni se aplece”. Sunt foarte multi cei care se prezinta pe ei insisi ca desfasurandu-si activitatea in aceasta zona si sunt multi cei care tin cursuri despre care spun ca sunt “de dezvoltare personala”. Preocuparile acestor persoane sunt extrem de diverse, ceea ce face ca totul sa devina confuz, parand ca dezvoltarea personala este “cam despre orice”.
Ce inseamna deci “Dezvoltare personala”? Pentru “dezvoltare” – in dex gasim: actiunea de a se dezvolta, si rezultatul ei , iar in dictionarul pentru sinonime: crestere, evolutie, progres, curs, extindere. Pentru personal, semnificatia pe care o gasim este: care aparține unei anumite persoane , privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană, individual, propriu.
Deci, dezvoltarea personala, inseamna, potrivit acceptiunii pe care ne-o ofera dictionarele, acea actiune de dezvoltare, de crestere, extindere, evolutie si progres a ceea ce este specific/caracteristic pentru o anumita persoana. Cred ca, intr-un fel sau altul, stiam deja asta, nu-i asa? Si totusi – ce este pana la urma specific, caracterstic, pentru o persoana ?
Persoana este fiinta umana in integralitatea ei biologica, psihologica si sociala, care se realizeaza pe sine in mod autentic, ca fiind ceea ce este, doar in dialog fiintial , expresie a comuniunii cu ceilalti. Persoana , omul viu si constient, reprezinta iesirea din izolare si afirmarea Eu-lui in lume: gandire/simtire/traire constienta si asumata.
„… dezvoltarea personala nu este despre a consuma literatura motivationala sau self-help pe paine, nu inseamna a te transforma intr-un monument de gandire pozitiva….”
Asa incat dezvoltarea personala nu este despre a consuma literatura motivationala sau self-help pe paine, nu inseamna a te transforma intr-un monument de gandire pozitiva, si nici macar a participa la toate cursurile care afirma ca sunt “de dezvoltare personala”, mai ales daca este vorba doar despre o participare cantitativa, neselectiva, in graba…
Am intalnit persoane care citeau mult, enorm, (carti, diverse materiale de pe bloguri sau site-uri de dezvoltare personala ), si cand nu citeau, vizionau filme sau mergeau la cursuri (de toate felurile, care promiteau de la obtinerea bunastarii materiale a momentului de aici si acum si pana la obtinerea iluminarii (sic!) ). De aplicat cunostintele dobandite, nu le ramanea niciodata timp suficient, in goana teribila dupa urmatoarea sesiune de, nu-i asa?, – “dezvoltare personala”. Nelasandu-si timp sa integreze cunostintele, si neexperimentand mai nimic, ei erau aceiasi de acum cativa ani, cand incepusera toata aceasta alergatura. Uneori erau chiar mai rau decat atunci, pentru ca nu numai ca nu-si rezolvasera problemele, dar adunasera intre timp altele noi, si destul de multe frustrari. De ce? Pentru ca in absenta practicii, a actiunii, a schimbarii, nu exista dezvoltare personala, oricat de valoroase ar fi cartile/filmele/cursurile
„….dezvoltarea personala inseamna pana la urma A TE SCHIMBA in mod constient”
Adevarata dezvoltare personala inseamna a te cunoaste mai bine, a te vedea asa cum esti, a te intelege, a te ierta si a te accepta, a integra experientele de viata, pe cele bune si pe cele mai putin bune deopotriva, inseamna a constientiza ce vrei sa schimbi la tine si de ce, a te hotari sa faci asta, sa te schimbi adica, si mai apoi chiar a o face, adica dezvoltarea personala inseamna pana la urma A TE SCHIMBA in mod constient .
Nu asa, oricum, la intamplare, schimbare de dragul schimbarii, ci devenire-evolutie-transformare, calatorie spre o viata mai implinita, spre a experimenta starea de bine (in toate aspectele ei), spre un “tine” nou, echilibrat si intreg, si mai ales constient de fiecare pas facut pe drumul propriei vieti.
Pentru un specialist care-si propune sa lucreze cu oamenii in zona dezvoltarii personale, propria dezvoltarea personala devine un must-have, pentru ca numai dintr-o pozitie de echilibru si dintr-o stare de constienta poti sa-i sustii si sa-i insotesti pe altii in calatoria lor de auto-cunoastere, de vindecare si de transformare.
Suntem unici, fiecare dintre noi are propria poveste de viata si propriile nevoi de dezvoltare. Aceste nevoi de dezvoltare evolueaza odata cu noi : pe masura ce noi ne schimbam, cumva si ele se schimba si se transforma.
Asa incat, putem spune ca dezvoltarea personala este un proces complex, nu intotdeauna usor, dar intotdeauna frumos si rasplatitor …
…Ei nu au radacini, si asta-i stinghereste mult…
„Micul prinţ străbătu pustiul şi nu întâlni decât o floare. O floare doar cu trei petale, o floare atât de neînsemnată.
– Bună ziua, zise micul prinţ.
– Bună ziua, zise floarea.
– Unde sunt oamenii? întrebă cuviincios micul prinţ.
Floarea, cândva, văzuse trecând pe-acolo o caravană.
– Oamenii? Să tot fie, cred, vreo şase-şapte la număr. Cu ani în urmă, i-am zărit o dată… Nu se ştie însă niciodată unde-i poţi găsi. Îi poartă vântul. Ei nu au rădăcini, şi asta-i stinghereşte mult.
– Rămâi cu bine, rosti micul prinţ.
– Te du cu bine, zise floarea.”
Ma intreb, ce-ar zice, oare, copacii despre noi? Si despre radacinile noastre? Oare noi oamenii, chiar nu avem radacini? Si daca avem, ce se intampla cu ele, cu radacinile noastre, cand alegem sa plecam sa traim in alta parte?
De mult prea multe ori, nu reusim sa comunicam cu cei din jurul nostru .
Adica, nu reusim sa ne facem intelesi: vrem sa spunem ceva, si cel din fata noastra intelege altceva, vrem sa lamurim ne-lamuritele (cuvinte sau poate doar gesturi), si nu suntem capabili sa spunem nimic, lasam timpul sa rezolve lucrurile in locul nostru, si timpul le rezolva asa cum stie el, pentru ca e uituc: uita pur si simplu mereu , repetitiv, sa tina cont si de ceea ce ne dorim noi.
Acum multi ani, aveam o prietena buna, cu care imparteam multe: mersul la teatru, spiritul de fronda, pareri despre baieti blonzi sau bruneti dar obligatoriu cu ochi de neuitat, si mai ales extrem de delicate “secrete”, care apar inevitabil in viata tuturor adolescentelor-cucuiete. Eram atat de prietene incat si telefoanele noastre se simtisera datoare sa prelungeasca aceasta prietenie, si… erau “cuplate”.
Intr-o zi, fatidica zi, cineva (o matusa) i-a telefonat prietenei mele, dar telefonul a ales sa sune la mine. Am ridicat receptorul:
-Alo? Elena?
-Nu ! Nu e Elena, e…atingere! ….
Inca o data, la fel….. Suna iar, nu mai raspund; il las sa sune. S-a oprit…. Pe urma, mai pe seara, suna din nou. Uitasem de incidentul petrecut mai devreme.
– Alo? 6.84…………..? (aceeasi matusa ca de dimineata)
– Da!
– Ia asculta, de ce……. ……….
Si urmeaza o avalanasa de cuvinte greu de reprodus aici.
Am analizat (eram doar foarte “tare” la logica, nu? ) si am dedus ca matusa ceruse dincolo numarul nostru de telefon, ca altfel de unde sa-l stie?, si acum sunase sa ma certe pentru gestul de iubire pura al telefoanelor care alesesera sa faca atingere. Cum suna rationamentul meu de atunci pana la capat? Cam asa: pai, cand a cerut ea numarul, cine i l-o fi dat n-a putut sa-i spuna: stai mai femeie, ca sunt vecinii nostrii, e prietena lu’fi-mea, cum sa dai telefon si sa-i faci tu cum ti-o veni la gura, plus ca, sigur a facut atingere, se mai intampla… Nu, se pare ca n-a putut..
Si AM ALES sa ma simt jignita si ofensata. Atat de jignita si de ofensata incat nu am mai vorbit cu prietena mea, lasand timpul sa rezolve el lucrurile. Si timpul, de data asta a ales sa rezove asa: nu a mai vorbit nici ea cu mine, am crescut cu o prietena buna minus la activ, si cu golul de rigoare in suflet, a urmat liceul, facultatea, treceam una pe langa alta ca doua straine, si asta si devenisem, oricum. Si intr-o zi ea s-a maritat si a plecat in alta tara, a avut un copil, a divortat…. Eu, am facut si eu o gramada de lucruri nu foarte importante, au trecut si prin viata mea diverse persoane, unele au ales sa plece, altele au ramas…….
Scenariul “imposibila comunicare” s-a repetat de mai multe ori in viata mea, cu persoane diferite, aproape totdeauna oameni dragi, la care am tinut mult, si de care am reusit de fiecare data, inevitabil, sa ma instrainez; doar asta era scenariul, nu? Si eu il jucam in cel mai bun mod cu putinta. Pana intr-o zi cand AM INTELES ( am inteles ca demult candva, un copil speriat a ales sa se comporte asa intr-un moment anume , si ca atunci probabil scenariul l-a ajutat, si de asta a ales sa-l repete iar si iar si iar, in acele momente in care se simte la fel de speriat ca atunci demult, chiar daca intre timp a crescut mare; am inteles ca e un scenariu cu rezultate cel putin rele, care nu-mi mai foloseste la nimic, si mai ales, am inteles ca POT SA-L SCHIMB, si am invatat cum sa fac asta).
Am inteles si am invatat toate astea pe parcursul formarii mele ca si psihoterapeut. Si am mai inteles ceva: faptul ca noi oamenii avem multe astfel de “scenarii” invatate in copilarie , care ne-au fost utile atunci, dar care au ajuns sa ne incurce rau de tot la varsta adulta. Daca tu, cel care citesti acum aceste cuvinte, te confrunti cu ceva asemanator in viata ta, e bine sa stii ca psihoterapia te poate ajuta in mod real.
Cat despre prietena mea din copilarie, acum cateva luni, a venit intr-o vizita in tara, am inteles ca m-a cautat, si eu nu eram acasa, si a plecat fara sa lase nici o adresa, nici un numar de telefon, nimic. Si am simtit, sau mai bine zis, mi-am dat voie sa simt pentru prima oara dupa atatia ani, ca-mi este foarte dor de ea. Dar orice cautare pe Google nu intoarce nimic, si nu am cui sa-i spun IARTA-MA, si ne desparte un Ocean.
Mariana Ionica
Am publicat acest articol intai aici:
http://www.clinicadepsihoterapie.com/apps/blog/imposibila-comunicare
Comentarii