…Ei nu au radacini, si asta-i stinghereste mult…

“Micul prinţ străbătu pustiul şi nu întâlni decât o floare. O floare doar cu trei petale, o floare atât de neînsemnată.
– Bună ziua, zise micul prinţ.
– Bună ziua, zise floarea.
– Unde sunt oamenii? întrebă cuviincios micul prinţ.
Floarea, cândva, văzuse trecând pe-acolo o caravană.
– Oamenii? Să tot fie, cred, vreo şase-şapte la număr. Cu ani în urmă, i-am zărit o dată… Nu se ştie însă niciodată unde-i poţi găsi. Îi poartă vântul. Ei nu au rădăcini, şi asta-i stinghereşte mult.
– Rămâi cu bine, rosti micul prinţ.
– Te du cu bine, zise floarea.”

Ma intreb, ce-ar zice, oare, copacii despre noi? Si despre radacinile noastre? Oare noi oamenii, chiar nu avem radacini? Si daca avem, ce se intampla cu ele, cu radacinile noastre, cand alegem sa plecam sa traim in alta parte?