Darul pretios al fiecarei clipe

Traieste in prezent

Darul pretios pe care ni-l aduce fiecare clipa: Timpul prezent. Este de-a dreptul minunat, pentru ca abia a plecat o clipa ca imediat a si venit alta, si uite asa suntem coplesiti cu daruri. Cum folosim darul acesta, al timpului prezent? Sa va spun o poveste, povestea mea

A fost odata ca niciodata, a fost un timp in viata mea, cand pierdusem cumva contactul cu timpul prezent. Adica o parte a mea (corpul meu) era in continuare aici, in prezent, dar mintea mea colinda , era intr-o stare de efervescenta care o facuse sa fie mai mereu in alta parte decat in prezent- cel mai adesea in viitor, dar se intampla ca mai facea si incursiuni in trecut. Pe vremea aceea aveam planuri mari, gandeam foarte mult in legatura cu diferite proiecte, vedeam cu ochii mintii care sunt pasii urmatori, identificam posibilitati, analizam perspective…. Totul parea interesant si incitant, si mi se parea ca sunt foarte creativa si foarte activa. Mi se parea….

Si tot pe vremea aceea mi se intampla, la volan fiind, sa ajung intr-o anume intersectie de unde drumul meu ar fi putut sa continue in trei directii, si, ajungand acolo, apropiindu-ma de semafor, realizam ca trebuia sa ma intreb de cateva ori: unde merg?…unde merg? Si ma straduiam sa ma scutur de toata acea “magnifica” constructie mentala pe care o elaborasem si care atat de mult ma acaparase, incat ma deconectase de la “A FI” in prezent. Nu cu usurinta ma extrageam de sub influenta ei , reconectandu-ma cu prezentul, si reamintindu-mi unde merg de fapt.

La inceput nu am acordat atentie acestor intamplari, pentru ca ele nu erau asa dese, Cand am inteles ca am o problema, devenisera deja ceva obisnuit. Am inteles atunci ce mult greseam, si cat de mult pierdeam din ce insemna pana la urma a trai.Pentru ca intr-adevar, dobandisem maiestria in analiza si planificarea pasilor viitori, dar ratam imens din ce-mi oferea prezentul. “Munceam” din greu sa fac posibila implinirea viselor si dorintelor mele, dar cand ele deveneau realitate, eu nu eram decat in parte acolo, sa ma bucur de ele… pentru ca deja analizam, elaboram si construiam alte si alte lucruri-intamplari-intalniri-proiecte. Traiam mult in viitoruri posibile, realitati virtuale dintre care le alegeam pe cele care-mi pareau a fi cele mai benefice pentru mine, pentru a le transforma apoi in realitati palpabile. Si da, asa facem noi oamenii de obicei , acesta este procesul de a ne implini visele, doar ca eu exagerasem si ma ratacisem de mine insami. Refuzandu-mi prezentul ( de fapt condensandu-l tot mai mult ) aproape ca il exilasem din viata mea, si exilasem evident si tot ce inseamna el: bucuria si satisfactia lucrului implinit, calmul si linistea celui care vede si asculta si este prezent, odihna, rasul, fericirea. Si ma indepartasem si ma ratacisem nu doar de mine insami, ci si de cei dragi, pentru ca nemaifiind decat foarte putin in prezent, nu mai eram deloc atenta la ei, si aproape ca nu-i mai vedeam

In fine, n-o sa mai continui cu descrierea starii in care ajunsesem. Important este ca am realizat eroarea pe care o faceam, si am indreptat lucrurile… Cu migala si cu rabdare am gasit, zic eu, o cale mai buna. Sau poate – doar am regasit Calea. Asta nu a insemnat ca am renuntat la visele mele, atata doar ca acum MA BUCUR cand ele se implinesc, si SUNT acolo cand ele devin realitate. Am reinceput sa rad, sa ii vad pe cei dragi si sa ma bucur de ei si cu ei. Am reinceput sa TRAIESC. Iar cand ajung in intersectia cu pricina, stiu unde merg.

Darul pretios al fiecarei clipe: Timpul prezent . Sa-l folosim cu intelepciune!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: