a little pixie with a lantern sitting on a moon of stone

Shams din Tabriz

“Copil fiind, îl vedeam pe Dumnezeu, Vedeam îngeri; Desluşeam tainele lumilor de deasupra şi de dedesubt. Socoteam că toţi oamenii vedeau la fel. In cele din urmă, mi-am dat seama că ei erau orbi…” 

Magia copilariei – “o poveste c-un copil care-a fost si nu mai este”. Ochii mari, deschisi spre realitatea subiectiva, dar nu mai putin adevarata…… Privind cu uimire la adultii care nu vad, care nu mai vad. ……”mi-am dat seama ca ei erau orbi”-spune copilul, incercand sa inteleaga ceea ce-i pare de ne-inteles. Va putea el scapa de orbire? Sau macar isi va putea aminti candva?

De ce se intampla lucrurile asa, iar si iar? Tu…. ai o explicatie?

Depositphotos_3854772_xsAvem multe de invatat de la copii : autenticitate, simplitate, daruire, deschidere, iertare……. si mai ales, aceasta incredibila capacitate de a fi fericiti asa, pur si simplu…. fara conditionari.

Din pacate, noi ii invatam pe ei; si printre multe lucruri bune, reusim cumva sa le transmitem ca toate calitatile de mai sus nu sunt chiar ok, ca nu e in regula sa fie buni si altruisti si iubitori chiar asa, dincolo de orice conditionare. Si, incet-incet, ii transformam , ii facem asemenea noua; si ajung sa le trebuiasca din ce in ce mai multe pentru a fi fericiti.

E o gresala strecurata pe undeva, nu credeti? Poate, intr-o zi vom reusi sa o descoperim, si sa o indreptam…..

Young woman waiting train on station

A sta undeva intr-o gara a vietii, si a astepta un tren, despre care nu stii exact cand trebuie sa soseasca si de unde vine, cat va sta sau daca……

A astepta oportunitatea care sa schimbe blazarea in forta si curaj, si a visa despre cum o sa fie cand…..

Toate acestea sunt scenarii disfunctionale, care ne transforma in spectatori ai propriei vieti, sau in actori in piese scrise mereu de altcineva pentru noi, si in numele nostru.

Trairea plenara, transformatoare, care sa ne asigure ca SUNTEM PREZENTI in propria viata poate fi accesata intr-un singur fel : mergand in intampinarea ei. Implicarea inseamna transformare. A noastra in acea PERSOANA care visam sa fim.

Uneori, pentru ca lucrurile, intamplarile si oamenii pe care ni-i dorim in preajma sa ajunga langa noi, trebuie pur si simplu sa nu mai asteptam, ci SA MERGEM in intampinarea lor.

roots of an old tree in the forest

Cand vrei sa construiesti o casa, cu ce incepi? Cu acoperisul? Evident ca nu! Incepi cu fundatia. De felul in care fundatia este construita depinde ce poti ridica pe acea fundatie, cat de multa siguranta ai pe ce ai construit si cum va rezista constructia ta, timpului si incercarilor.
La fel stau lucrurile si cand ne (re)construim pe NOI insine.
Si cel mai bine putem invata de la copaci. De obicei, noi vedem doar acea parte a copacului care se afla la suprafata. Vedem trunchiul, si coroana, fara sa vedem radacinile prin care acesta creste, se sustine si se hraneste.
Daca vrem sa devenim o persoana extraordinara, cu realizari deosebite, atunci avem nevoie si noi de o fundatie pe masura!

 

Plant between handsUn bogat om de afaceri, crestin, a decis ca era timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul dintre directorii firmei sau spre proprii sai copii, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Intr-o zi, si-a convocat tot executivul, care era format din tineri si le-a spus:

– Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general . Asa ca decizia mea este ca unul dintre voi sa ocupe acest post.

Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:

– Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta – o samanta speciala. Vreau sa luati samanta asta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi, exact peste un an, sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si, dupa un criteriu personal, voi alege viitorul manager general.

Un tanar, pe nume Jim, a fost prezent la intalnire si, asemenea fiecaruia, a primit si el o samanta. A plecat acasa si, cu entuziasm, i-a impartasit sotiei planul sefului.

Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi, Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia.

Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.

Trei, patru, cinci saptamani au trecut, dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, iar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni – nimic insa nu se intamplase, in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau, Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic.

Oricum Jim a hotarat sa nu le spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. A hotarat insa, sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant…cine stie?

Poate ca, intr-o zi, samanta va incolti.

Dupa exact un an, fiecare dintre cei care primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele cu plante pentru a fi inspectate. Jim i-a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie, cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac, gandindu-se la experienta pe care o va avea – poate cea mai jenanta experienta din viata lui – a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.

Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras – altii l-au compatimit sincer.

Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului, rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat, pentru a se ascunde.

– Uau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! – a spus seful. Astazi, unul dintre voi va fi numit managerul general al companiei.

Deodata, seful l-a descoperit pe Jim, in coltul cel mai indepartat al salii, cu vasul sau gol. L-a rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa: “Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.”

Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa. Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus:

– Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.

Lui Jim nu-i venea sa creada. Esuase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general, cu un asemenea esec?

Apoi, seful a continuat:

– Cu un an in urma, i-am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala – o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi.

Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte – toate au fost seminte moarte, care nu aveau cum sa incolteasca. Toti, cu exceptia lui Jim, mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

Oare ce avem de invatat de aici?  Tu, dragul meu cititor, ce parere ai ?