Doar daruind vom dobandi
“Cel care caută iubire şi cel care dăruieşte iubire trăiesc în lumi diferite.” Paul Ferrini
“Cel care caută iubire şi cel care dăruieşte iubire trăiesc în lumi diferite. Cel care caută iubire nu ştie cum să iubească. El este atât de preocupat de cât de mult obţine, încât nu are timp să dăruiasca celorlalţi. Veşnic măsurând şi numărând, el se retrage în minte şi îşi închide inima. Cu toate acestea, până când nu va oferi iubire, el va fi nefericit. Până când nu va dărui, fără să aştepte să primească ceva în schimb, iubirea care se întoarce la el nu va fi niciodată îndeajuns.”
Aflati in cautarea iubirii, ne purtam pasii oriunde ni se pare ca ea este prezenta, oriunde credem ca ar putea fi si pentru noi putina iubire, eventul…Cand declaram lumii ca ne simtim ne-iubiti, adesea avem de fapt o inima impietrita, si ceea ce ne doare este absenta iubirii din propria noastra fiinta. Ce ar putea fi mai lamuritor decat a intelege ca rostul prim al iubirii este de a fi daruita, doar asa ea aflandu-si implinirea si sensul. A iubi este infinit mai benefic pentru cel ce-si ingaduie sa simta si sa exprime si apoi sa daruiasca.
Ce s-ar mai putea spune in plus? Poate doar povestea fiecaruia dintre noi…………
Comentarii