Uneori nu e suficient sa dormim in acelasi pat pentru a deveni apropiati.

Cand iubim, adeseori cadem in capcana de a considera ca partenerul (sau partenera), in virtutea faptului ca ne iubeste, ar trebui sa stie pur si simplu toate nevoile si dorintele noastre; il inzestram astfel, in imaginatia noastra cu adevarate “puteri paranormale” pe care evident ca nu le are…. Si astfel e atat de usor sa ajungem sa fim dezamagiti atunci cand el ( sau ea) nu face ceea ce noi ne asteptam, pentru ca, nu-i asa?…..ar fi trebuit sa stie!

Dar vai, nu, celalat nu are acest dar, de a ne ghici dorintele si nevoile, aceasta credinta este doar o prelungire fireasca a starii fuzionale pe care o resimt toate persoanele indragostite, la inceputul relatiei, stare foarte asemanatoare cu starea fuzional-simbiotica care exista intre o mama si copilul ei nou-nascut.

Si nu, apropierea nu inseamna aceasta stare fuzionala, care cel mai adesea trece mai devreme sau mai tarziu, ea inseamna a intelege, a recunoaste, si a accepta nevoile, dorintele si vulnerabilitatile celuilalt. Si a le raspunde, cu onestitate. Inseamna a te dezvalui , a te arata celuilalt asa cum esti, dincolo de mastile pe care ni le punem uneori, barbati si femei deopotriva, atunci cand ne simtim in pericolul de a fi perceputi asa cum suntem, pentru ca ne este teama ca vom fi respinsi.

Dar……uneori poate fi foarte  greu sa dai voie cuiva sa te priveasca atunci cand dormi profund, fara machiaj.