Daca iarna nu ar fi
Anne Bradstreet:
“Daca pe parcursul vietii nu am trece din cand in cand prin perioade neprielnice, atunci nu am sti sa apreciem perioadele bune”
Mult adevar in aceste cuvinte…
Imi amintesc de vremurile cand, copil fiind si avand atunci oarece probleme de sanatate la nivelul stomacului, care probleme se manifestau prin crize atat de intense si de dureroase incat nu ma mai lasau nici sa dorm, nici sa mananc, nici sa fac nimic altceva- era si eram- doar o durere continua, coplesitoare, fara speranta… Confruntata cu asa nenorocire, ziceam :” Doamne, sunt in stare sa mananc si pietre, doar sa nu ma mai doara asa…”, simtind binele imens continut de simpla absenta a durerii, binele din starea de normalitate, din a fi sanatos si atat.
Apoi, cand lucrurile au intrat in sfarsit in normal pentru mine, incet incet, timpul a asternut un praf gros de uitare peste acel episod. Si cat de des pe urma in viata mea am uitat asta, sa multumesc si sa ma bucur pentru zilele obisnuite – pentru simplul fapt ca sunt obisnuite…. Sa zicem ca acum m-am mai inteleptit…sa zicem!
Tot asa, prezenta iernii reci face ca primavara sa nu fie doar un alt anotimp si atat….. Ma intreb: cum am primi in sufletele noastre primul ghiocel, daca el ar inflori in miezul unei veri luxuriante?
Comentarii